unul câte unul
Am început acum o
vreme scurtând obraznic
drumul dintre
stilou şi muzica misterioasă
a gândului meu
întortocheat
Eu pot
mi-am zis
scuturându-mi
haloul
ca o coamă de
inorog nărăvaş
Purtam un costum
de timp
scurt
în vreme ce
sufletul se mărea de noi sosiri
pline de îngeri
Am de spus o
poveste cu voce tare
arsă de soare
şoptii îndrăznind
să strig iar
răspunsul
înainte de
întrebare
Privesc prin
ocheanul naufragiatului
cum se decantează
sensul cuvintelor
aproape mă
îmbrăţişez
atât de aici e
infinitul
ce-mi umple
timpanele
cu nopţi albe
 |
|
Imagine: via Internet
|
M-aş răvăşi iar de bună voie
doar să renasc
din nou umăr la umăr
silabisind odihna
în vrac
cu câmpul
sălbatic
plin de ierburi
amare
şi lacrima
zvântată de sare
Liniştea fu cea
care vorbi prima
şi vara se făcu
odaie
din casa
bunicilor
© SP