Cerul e
încăpăţânat de gri, miroase a fum şi a lupi hămesiţi. Cu tine pe munte totul
avea gust de verde. Ca la început. De la început. Începutul... Când am început
să ieşim împreună am mers pe munte. Primăvara, parfum de flori, mersul pe jos,
roua uitată pe frunze, păsările fluierau după noi, vocea ta... Pe munte
cântecele tale erau triste, imateriale, ar fi trebuit să le pipăi ca să le
înţeleg. Eu nu cântam, tristeţea aceea era între tine şi munte. Te urmam tăcut,
ca un alpinist începător în urma unui șerpaș care a cucerit de sute de ori
Everestul. Când am ajuns sus erai plină de soare, eu rămăsesem fără suflu. Era
greu să țin pasul cu tine. Atunci m-am lăsat de fumat. Când îmi venea să fumez
rupeam un vârf din crengile din jur și îl ronțăiam bombănind. „Hei, nu fi
trist! Arăți ca un filozof ratat”, mi-ai spus râzând în cascade, devastator. Nu
eram trist. Eram fericit că nu ratasem întâlnirea cu tine. Ochii mei se
lipiseră de zâmbetul tău și am rămas iar fără suflu. Am poposit în vârf și
ne-am strigat pe nume până ni le-a învățat muntele în ecou.
Photo: Drumul Talienilor