Am uitat de timp, draga mea. Mi-am amintit de mare. De valurile care pot să șoptească când se cuibăresc între stânci, se rotesc în cuib și adorm ca un pui pufos abia ieșit din găoace, toropit de somnul trezirii la viață. Tu mă privești râzând, cu râsul acela care mi-a găsit o tristețe de care nu știa nimeni, pitită în spatele inimii de pe vremea când m-a pierdut o iubire. Eu nu știu să râd, dar am zâmbit timid, ca un copil prins că desenează cu creta furată de la școală o inimă roșie pe trotuarul unde trece iubirea dintâi, o fetiță cu codițe și teniși galbeni. Tu mă priveşti drept în zâmbet şi cu fiecare privire pe care mi-o furi mă cuibăresc în tine, fac inventarul locurilor în care n-am ajuns, știu câți fluturi încap în stânga inimii, cum trebuie răsucite razele de soare în jurul degetului mijlociu și cât de lungi sunt genele tale când îți lipești obrazul de-al meu. Apoi fac inventarul viselor (am răsturnat câteva, ți-am promis că le voi pune la loc, te voi reînvăța să copilărești), după care mă cuibăresc lângă tine, ca un pui pufos abia ieșit din găoace. Tu îmi iei capul în palmele-ți căuș, îmi săruți tâmpla unde se trezesc visele și îmi împrumuți câteva, cât să mai treacă o noapte. Și nu mă mai simt singur.
SP, A de la ultima literă Z
Imagine via Internet