 |
|
Imagine: Alin Brotea
|
Iarna. Soare mirosind a depărtări albe, înţepenite unde s-a oprit crivăţul
să privească vals trist de fulgi scuturaţi de cerul de sticlă. Brazi împovăraţi
cu o iarnă din cele mai albe cântând timid o romanţă cu parfum de ac verde
strivit între degete. Nori călătorind de-a dreapta privirii, grăbiţi de frig. Corbul
Edgar sorbind din ochi o creangă argintată de nuc, golită de păsări. Vârfuri de
ierburi amare, îngheţate, zgribulind sub sărutarea unui vânt din nord. O cărare
de gheaţă întinzându-se sclipind peste un râu potolit. Trandafirul roz, trecut
cu vederea de bruma toamnei, şi-a îndesat pe ochi o căciulă de nea. Sub arcade
de crengi tivite cu degete de cristal trecem stârnind draperii de mătase
îngheţată. Paşii înveliţi în opintiri de omăt scârţâie a drum de munte. Lumina
mai albă cu o zăpadă se frânge pe dealul cu spinare de brazi şi puncte vrăbii. Un
lup sătul de ger iscodeşte valea cu ochi nemişcaţi, mestecenii stau în cărări
încolonaţi, vârfuri de crengi cu mănuşi de bumbac ne arată caii liberi fornăind
în valea învelită până sub ochi, vale cu o biserică mică închinată sub tâmplă. Oamenii
de zăpadă se sărută cu guri de cărbune. Un gard se vopseşte cu fulgi în faţa
cabanei cu parfum de lemn proaspăt tăiat. Ferestrele-s mari, cu ramă de cetini
şi un motan leneveşte în coşul cu gheme de lână. Ninge cu poveşti de basm
nămeţit cu noi. Se scoboară fulgi în clepsidre topind timpul lângă şemineul
vorbind pe limba veche a anilor din cercuri de copaci. E cald în focul ce ne
renaşte cu arderea braţelor noastre. Palmele noastre, transparente, îşi citeau
cărările cu vârful degetelor. Provizii de iarnă din săruturi ne facem să ne
ţină de foame şi sete. Suntem atât de proaspeţi iarna deszăpezind vise,
dezgheţând aripi, destupând poteci descoperite în doi. Ştim, încă mai ştim, să ne
întoarcem din iarna ce-o topim iarăşi cu noi.
© SP