În Paradis Botticelli aducea primăvara!

Sandro Botticelli, Primăvara,, 1482 

Ziua aceea e o amintire frumoasă. Păsările cântau a sottovoce, greierii țârâiau stins, mirosea a mușchi, pământ umed, a fructe de pădure și mosc. Îmi venea să strig: Calmi cuori appassionati, îndrăgostiţi în Florenţa! Hai să ne întâlnim pe vârful Domului, acum când ne îndreptăm spre-amiaza vieţii noastre, să închinăm un pahar de Chianti pentru păsările călătoare care scriu cu aripile a o suta una poveste în Decameron, să ne îmbolnăvim de sindromul Stendhal privind cum Venus se naşte în palatul Uffizi din scoica zornăind a valuri albastre. Să trăim pe datorie într-un palat închiriat de la un comediant de stradă care joacă rolul de principe într-o comedie divină. Să batem toate străzile de marmură căutându-l pe David, să batem palma cu Lorenzo pe nişte trepte de lemn, înainte de a se prăbuşi peste primii prăbuşiţi, risipind florentini de amorul artei, râzând cu saltimbancii de ultimii rătăciţi în culoarul din Ponte Vecchio unde Vassari nu voia să scrie despre Bizanţ, acolo unde giuvaergii îţi fură cu un rubin şi ultimul şfanţ. Și acum îmi amintesc de noaptea florentină cu miros rozmarin şi sărut îndulcind un zâmbet amar. Între doi chiparoşi luna făcea străzii paradă, vântul bătea toba de sărbătoare pe râul Arno, pieţele se umpleau de ochi, eu priveam cerul din Dom şi visam cântând odată cu seara. În Paradis Botticelli aducea primăvara!

SP,, Străinul din cafenea

© SP

Love is in the air

O fereastră deschisă. O melodie rock, veselă, ca un ceas deşteptător cu cinci corzi pentru trezirea degetelor. Îmi vine să bat tactul pe pereţii blocurilor, să-i trezesc din răceala betonului. Ceasul de la mână bate mai tare. Vrea să spargă colivia de metal şi sticlă şi să fugă departe cu limba de-un cot, cu toate rotiţele şi arcurile rotindu-se fericite şi libere în urma lui. Soarele se ridică grăbit pe cer. A întârziat undeva între vis şi realitate. Dispar norii, apar păsările. S-au întors berzele, Tea. Au întors oraşul pe toate părţile, l-au scuturat de gri şi l-au înverzit. Acum clămpănesc în teiul de lângă cafenea. Se curtează îndelung, cu reverenţa cuvenită unui astfel de ritual. Le-am salutat și am plecat la piață. Am cumpărat un balon în formă de inimă și l-am lăsat să zboare liber. M-am gândit că se va întâlni cu privirea ta. În capătul străzii un grup de tineri s-au întâlnit cu primăvara și au aprins fumigene de toate culorile. Aerul e colorat, e îndrăgostit de culori. Love is in the air. Nu se mai respiră pe furiş. Se respiră din plin. Tinerii nu se mai văd. Sunt un curcubeu cu picioare încălţate cu bocanci. Un curcubeu care aleargă pe străzi. Un curcubeu din care se desprind oameni ciudaţi: un tânăr de albastru, o fată de roşu, o alta de verde, doi îmbrăţişaţi de galben... Lângă teiul din capăt o fată blondă aştepta sprijinită de trunchiul gros. Strângea la piept o carte cu coperţi liliachii. Un semn de recunoaştere? Prima întâlnire? Nu m-am recunoscut în zâmbetul ei. Zâmbetul care mă aşteaptă pe mine arată altfel. Are parfum de tei şi urme de cafea.

SP, Străinul din cafenea

Imagine: via Internet