Deux Amis

Edgar alesese „Pattisserie Deux Amis” ca loc de întâlnire cu Bătrânul. Era la cinci minute de Kings Cross şi aveau timp îndeajuns înainte ca acesta să o ia la o „plimbare” cu maşina pe Hilda. Îl amuza denumirea. Deux Amis... El şi MacKenzie nu vor fi niciodată prieteni dar, fără să-şi poată explica de ce, gândul ăsta îl bucură. Comandă ceai şi se aşeză lângă fereastra deschisă spre grădina mică de unde se strecura înăuntru aer proaspăt, revigorant. Undeva, în fundal, se auzea o nocturnă de Chopin şi instinctiv îşi încleştă maxilarele. Nu, nu dorea să-şi amintească. Nu acum. Îşi îndreptă borul pălăriei şi privi în jur. Patiseria era una tipic French Style cu scaune de bistrou vopsite în verde salvie, feţe de masă albe, heruvimi de ipsos, oglinzi de sticla sablată. Pe tejgheaua din faţă erau aşezate produse de patiserie – bomboane de ciocolată, cornuri, baghete, celebrele Macarons și ispititoare cuburi de nuga roz și albe. Alături de ceaşca de ceai din porţelan fin un garçon extrem de amabil îi aşeză o scoică, tot din porţelan, un recipient pentru pliculeţul de ceai. Edgar savură din plin ceaiul aromat şi locul. O oază, o oază de linişte. Sellmei i-ar plăcea aici. Cu siguranţă.

Bătrânul intră trântind uşa, se aşeză la masa lui Edgar fără să comande nimic, scoase mica sticlă cu whisky pe care o purta în buzunar, trase o duşcă zdravănă şi începu neprotocolar:

- Şi-a cam ieşit din mână roşcata. Nu i-a mers cu Jack Parker. Sper să nu mă dezamăgească din nou. N-ar fi productiv să scăpăm de ea aşa de repede.

- Am aflat totuşi ce trebuia să aflăm.

- Ce anume ai aflat?

- Cei doi nu au lista de cărţi de aceea a venit Jack la întâlnirea cu Hilda. Nici cei din societatea aceea secretă nu o au altfel nu i-ar fi lăsat să o contacteze. (...)

- Bine. Deci deocamdată strângem informaţii şi ne construim reţeaua iar la momentul oportun dăm lovitura. Va trebui să avem răbdare. Un muşuroi nu se construieşte într-o zi, mormăi mai mult pentru sine MacKenzie. Ce crezi, mai există un al doilea drum spre Falie? Mai simplu, mai rapid?

- Dacă există îl voi afla. Deocamdată însă nu ştiu.

Edgar tăcu. Chiar de ar fi ştiut nu i-ar fi spus. Nu-i spunea totul Bătrânului. După ce acesta plecă se aşeză confortabil, comandă două cuburi de nuga, îşi puse căştile iPhone-ului în urechi, închise ochii şi începu să asculte Toccata de Bach urmărind în gând mişcarea rapidă a degetelor interpretului, savurând sunetul catedralei goale care se întorcea ecou în amintirile lui şi, foarte ciudat, de data asta zâmbea. Era un zâmbet frumos, dacă ar fi fost cineva să i-l vadă.

Drum în doi © SP

Imagine: via Internet