Miracolul

-— Vorbesc, vorbesc, Tea, dar sunt adevăruri tăcute care duc spre locul cel mai important, cel din inima noastră, şi noi ne încăpățânăm să uităm. E mult mai simplu să urmăm schemele simple încercate de alţii, să învăţăm din greşelile altora, aşa nu învăţăm niciodată din greşelile noastre, nu avem timp să le facem, suntem prea ocupaţi cu respectarea regulilor. Eu am fost unul dintre aceia de la care ai fi putut învăţa mult. Am trăit din plin, am greşit pe măsură, dar încă nu am aflat de care parte a drumului e fericirea: la început sau la sfârşit? Poate că distanţa asta dintre început şi sfârşit, pe care o măsurăm cu viaţa, e de fapt locul unde ar trebui să fim fericiţi... De ce nu suntem, nu am aflat încă.

— Nu poţi afla asta singur.

Și-a pus puţin lapte în cafea urmărind cum se roteau împreună negrul cafelei şi albul laptelui, apoi a ascultat atent ca şi cum s-ar fi aşteptat ca ploaia să se prăvălească iar peste pervazul ferestrei, să-l ia cu ea şi să dispară acolo unde toate râurile se întâlnesc cu marea.

— Poate că ar trebui să fur o viată. La asta mă pricep cel mai bine. O viaţă în doi. De pariat nu mai vreau, nu mai am cu ce. Cum ar fi să pariezi cu viaţa ca să-ţi câştigi viaţa? Ar fi un miracol fără să-l fi dorit.

— Niciun miracol nu se întâmplă fără să-l fi dorit.

— Pentru mine miracolul este că mi-ai ieșit în cale. Am citit odată o carte a unui scriitor român în care toate personajele ori muriseră, ori mureau, ori se pregăteau să moară. Am murit, mor, voi muri. Cam așa eram eu când te-am întâlnit, Tea. Acum în fiecare zi îmi spun: Trăiesc!

SP,, Străinul din cafenea

© SP

Imagine: Lara Zankoul