Cum sunt oamenii care-ţi rămân în viaţă? Azi eu vorbesc despre azi. Aşez cuvinte sub tălpi, nu suflu o vorbă despre timp. Tic, tac, tic, tac. Soare, soare de înfăşurat în jurul degetului ca un inel din prima floare culeasă pe câmp. Cer, cer din albastru neţărmurit. Drum. Punte? Unde ajungem până la urmă? T’est deja dans un autre pays? Depărtări. Drumul de la mine la tine e uşor. Drumul de la mine la mine e greu. Ce cuvinte ajung la tine? Hai să-ţi povestesc de mări împăturite în colţuri, de câmpuri cu ierburi amare, de peșteri extravagante și periculoase unde stalactitele, fosilele și rocile se unesc și se închid într-un talisman pictat cu vârful degetelor. Bizar, bizar, ezoteric, înverzit ca un gând proaspăt. E un vis? O amintire? Un dor? Cine visează cu mine? Am reînceput să scriu despre viaţa care a trecut prin noi, aşa cum am trăit-o, din plin. Am acum toate fotografiile, le-am recuperat pe ultimele două. Şi pe cea din Cluj cu adresa scrisă cu eyelinerul meu. Oameni despre care până acum n-am ştiut cum să scriu, locuri în care am fost, întâlniri, despărţiri, cei care vin, cei care pleacă, cei care rămân, no matter what. Eu, cea despre care tu ştii şi nu ştii totul, cea despre care am (re)început să scriu pentru visătorii care îşi vorbesc într-o limbă ciudată. Tot ce-am păstrat. Inocenţă, copilărie, suflet. Viaţă şi vis. Lucruri care se întâmplă ca un breakthrough în rutina zilelor scurte. Azi eu vorbesc despre azi. Cumpărături, liste, telefoane, plăţi, e-mailuri, (Am sunat grădinarul?! Da, domnişoară, m-aţi sunat ieri. Vin sâmbătă) Programări. Reminder to not ignore the reminder. Culori. Şevalet. Pachete de cărţi. Scriu, scriu, scriu. Pauză de cafea. Tu ce faci la ora asta? A venit primăvara! Plesnesc mugurii. Auzi?
Photo: Mariana
Ciobănică