În debara am găsit o mașină de scris. Remington. Taste rotunde, culoare
neagră. N-am mai scris de mult. Nu simt nici ruşine, nici revoltă, nici
indignare. Doar indiferență. Pe vremuri ziua mea începea și se sfârșea cu un
cuvânt scris, învierea și moartea unei zile pe litere, ca pe o sârmă de acrobat
cu viața defilând în propoziții ample, vii. Azi, cuvintele sunt doar un amestec
de litere așezate de-a valma, haosul dinaintea întrupării, liniștea dinaintea
creației, solitară. Îmi place liniștea solitarilor, e tandră. Oameni cu pacea
în suflet alături de care ți-e bine când taci.
© SP