Mai grea decât o despărțire de
îndrăgostiți, ploaia cădea înghițind fiecare zgomot rătăcit în oraș. Picăturile
etalate ostentativ sfărâmau orașul, clădirile îşi conturau geometria cu linii
transparente, sticloase. Pe strada cea nouă nu mai era decât liniştea, mai grea
decât ghiozdanul unui copil în ultima zi de școală. Straturile de culori, de
mirosuri, (cel de cafea m-a urmărit mult timp), de ceață încercau să o
concureze și o toropeală spleen se deschidea în mintea mea ca un labirint
măsurat de un metronom de stropi. Pic, pic, pic… Ar fi trebuit să mă opresc
acolo, să-mi construiesc o casă din lemn, să-mi petrec timpul sub umbrarul din
grădină, așezat pe o bancă veche, înconjurat de oameni invizibili, prizonierii
amintirilor mele.
Imagine:
New York