Sfârşitul unui sumbru amurg de mai. Plouă. Cerul a hotărât să semene cu betonul blocurilor. Gri. Orașul dă semne că nu se simte în largul lui. Clădirile se înghesuie unele într-altele, străzile se dizolvă în străini în faţa cărora, în repetate rânduri, îşi dezgoliseră sufletul pentru a-şi spune povestea cuiva care n-avea să-şi mai amintească nimic a doua zi dimineaţă. Lumini de neon. Nevoia de Marie Laurencin, de culori și de mare. La mer. „A bercé mon coeur pour la vie…” Pe trecerea de pietoni ploaia joacă domino cu umbrele negre pe post de piese. O umbrelă roșie răstoarnă regulile jocului. Stop. Ploaia inventează un nou joc, fără reguli, făcând tumbe peste culorile semaforului. Roșu. În vreme ce aștept la semafor îmi pun la punct lista de lucruri de făcut a doua zi: materiale noi, cutii de ambalaj, cumpărături din piață, plățile la bancă… Mărunţişuri cotidiene. Dependența de liste, de organizare, de a proceda metodic, întreruptă de dorința de on fait les choses en se les faisant pas. În vitrina magazinului de antichități au apărut lucruri noi. Un dagherotip, o râșniță de cafea, un paravan chinezesc. O amprentă roșie, un plasture de mătase decolorată de lacrimi fericite de ploaie printre care zboară un șir de cocori într-un unghi plin de poveștile camerei unde despărțea ziua de noapte, ca matricola de pe vremuri, timbrul apartenenței la o școală unde înveți că nu vei ști vreodată de ce. Școala, vacanța. viața. am trăit eu acele timpuri? Sentimente nostalgice mă transpun într-o epocă rămasă undeva, între anticariat și statuia unui poet ce numără doar picăturile de ploaie cu sunetul în si bemol. Prin faţa lui a zburat un pescăruş decupat din albul unui paravan de nori. Taie griul în două, trasând o graniță între realitate și miracole în ediții limitate. Cât de devreme trebuie să te trezești pentru a te pregăti de viață? Aș pune o seară tihnită între mine și lumea pusă pe fugă. Avansuri de liniște cu un bonus de parfum de salcâm. În partea stângă a pieptului își face loc un freamăt, nerăbdător, ca zgomotul hârtiei de ambalaj al bomboanelor de ciocolată. Un semn, un vis, în care, prin negocieri între oniric și realitate, există o trezire. Un univers care mă așteaptă precum cușca sufleurului.
© SP
Imagine:
via Internet