Cel puțin o dată
pe săptămână
merg în oraș să cumpăr fulgi de zăpadă –
în cazul în care nu cresc prețurile
și viscolul nu ucide
sosirea străzilor cu semafoare verzi.
Trec prin casele călătorilor
și privirile lor ascuțind insomnii
mă prind ca râul cel negru grăbit
spre marea albastră ruptă cu dinții de gheață.
Vânzătorul mă așteaptă la o tarabă
cu etichete în formă de inimi
și ziare uitate de seara
ce adună pe stradă melancolii de cristal.
Fulgii s-au vândut iar ca pâinea caldă.
Cu mâinile goale
și sufletul plin de marea cea mare
mă pregătesc să înfrunt o iarnă
din cele mai
rare.
© SP