Ultimul avion de
hârtie fusese găsit, din întâmplare, chiar de ea. Tocmai se întorsese de la
mare și trecuse prin piața aceea în drum spre casă. Avionul se agățase de
rucsacul ei. L-a citit cu surprindere. Uitase de manuscris. „Îl găsisem într-o
zi când făceam curățenie în vechiul meu atelier, mă mutam, și nu mi s-a părut
important să-l păstrez, așa că l-am aruncat la coș. Pe vremea aceea aveam
atelierul într-o mansardă, chiar lângă blocul tău”, mi-a spus. „E scris pe
vremea adolescenței. Atunci încă nu știam dacă vreau să fiu pictoriță sau
scriitoare.” A hotărât pe loc să vină în parc. Am început să ne întâlnim. La a
doua întâlnire m-a invitat la ea în atelier. Eram fericit. Fugeam prin ploaie
cu un braţ de ramuri de tei înflorit, strângându-le la piept cu un gest firesc,
ocrotitor. Tricoul meu alb, pe care era imprimată imaginea unui chitarist
visător, mi se lipise de trup. Eram ars de soare. De soarele plimbărilor din
parc. Ea mă aştepta stând în geamul deschis, ținând pe genunchi caietul ei de
schiţe, refugiul ei în mijlocul lumii despre care desenează, caiet plin de
pescăruși. Era altfel. Nu ştiu când s-a produs schimbarea, dar era diferită de
cea din paginile scrise de ea. M-am reîndrăgostit. „Ți-am adus un buchet de
flori de tei. Îți plac?” „Nu știu. Nu am mai primit un astfel de buchet până acum.”
Zâmbea. Avea un zâmbet care îmi amintea de mare. Un zâmbet fără țărmuri. Iubea
marea. Nu-i plăceau ceasurile. Întârzia de fiecare dată. Ca întotdeauna când se
cufunda în lumea ei. O așteptam cu nerăbdarea anilor când stătusem departe unul
de altul. După o jumătate de oră de așteptat în plin soare, ascultând Metallica
în căşti şi fumând nervos, o zăream în capătul străzii. Ea venea la fel de
liniștită, ca și cum ajunsese fix la ora pe care o stabilisem. Purta blugi
strâmți şi bluze înflorate care-i dezgoleau umărul alb, neîntâlnit cu soarele.
Îmi stingeam ţigara şi scuturam nişte fire invizibile de praf de pe șaua
motocicletei. De fiecare dată râd de propria-mi nerăbdare, dar nu ştiu s-o
aştept altfel decât nerăbdător. Aș vrea să scriem ceva împreună, eu și ea, dar
deocamdată e îndrăgostită doar de lumea ei de culori.
