Serenella Padurariu: Poezii

Showing posts with label Poezii. Show all posts

Clipa de inimă

Am adunat în noi atâta dragoste încât
inimile ni s-au lipit
una de alta.

O spun a treia oară
înainte de a porni iar la drum
spre locul unde lumina te loveşte în faţă
(pe vremuri îi ştiam numele, un nume straniu,
de câmp sălbatic amestecat cu mare).

Acum nu mi-l amintesc. Îmi amintesc trenul, gările,
fiecare oprire când se trage semnalul de alarmă.
Îmi amintesc harta
cu inimi desenate în dreptul oraşelor unde ne-am sărutat.
Îmi amintesc fiecare linie de pe chipul tău
când te încrunţi
(cea dintre sprâncene e când nu înţeleg
ce-mi spui).
Îmi amintesc mirosul
de cafea,
de gări,
de aftershave,
toate zâmbetele pe care nu le-ai zâmbit
pentru mine
şi drumul spre mare în trenul fără locuri
îmbrăţişaţi pe culoarul ticsit de călători
ce priveau plictisiţi pe geam –
noi ne priveam în ochi.

Nu mai e timp de privit înapoi.
Am adunat atâta dragoste încât
lumea salvată de noi
seamănă cu începutul unei iubiri
în care ştii că vei pierde totul.

Dar nu-ţi mai pasă
acum, aici, eşti fericit.

Ierburi amare

Nimic nu a fost uitat: vise, întâmplări,

posibile greşeli, tăceri la îndemână

şi vântul de seară legănând uşor

aripile păsărilor ce făceau ocolul casei

dincolo de fereastra înaltă.

Cuvânt cu cuvânt,

absorbită de strania alegere a literelor

ce se fixau în culori şi mişcare,

am devenit martora ultimei întâlniri

dintre apusul sângerând, izbit de o creangă,

și mângâierile nopții ce înlănţuiau trupul

din câmpul de ierburi amare.

De-acum fiecare clipă

îşi are rostul ei bine stabilit.

Ce vară fierbinte mă așteaptă!

Intersecția cu pomi înfloriți

Privește, nu e nimic mai uşor decât

rumoarea unui oraș ce-şi pregăteşte

dimineața cu miros de cafea,

aşa cum ai desena o aripă

cu vârful degetelor.

Nimic nu s-a schimbat în tine însuţi,

mi-a spus santinela din intersecția

cu pomi înfloriți.

E doar clătinarea unei conştiinţe

de valurile memoriei,

libertatea de a nu fi înţeles la timp

supravieţuitorii întorcându-se acasă

cu certitudinea că au văzut oameni

fugind de moarte.

Cel ce se desăvârşeşte

nu şi-a plecat niciodată ochii.

Imagine: via Internet

Haiku

Imagine: Griffin Lamb

ninsoarea din zori –

pe vechile drumuri de lut

efemeride

Fulgii s-au vândut ca pâinea caldă

Cel puțin o dată pe săptămână

merg în oraș să cumpăr fulgi de zăpadă –

în cazul în care nu cresc prețurile

și viscolul nu ucide

sosirea străzilor cu semafoare verzi.

Trec prin casele călătorilor

și privirile lor ascuțind insomnii

mă prind ca râul cel negru grăbit

spre marea albastră ruptă cu dinții de gheață.

Vânzătorul mă așteaptă la o tarabă

cu etichete în formă de inimi

și ziare uitate de seara

ce adună pe stradă melancolii de cristal.

Fulgii s-au vândut iar ca pâinea caldă.

Cu mâinile goale

și sufletul plin de marea cea mare

mă pregătesc să înfrunt o iarnă

din cele mai rare.

Îndrăgostire

Am pierdut trenul de zece.

Ar trebui să-ți tratezi dependența

de trenuri, de gări,

de locuri în care vrei să ajungi,

îmi spui pregătindu-mi o cafea ready to go.

Eu tac și citesc mersul trenurilor;

un emir dintr-un tărâm ploios

a cumpărat un Orient Express

la mâna a doua.

Ăsta da chilipir!

În capătul străzii se schimbă șinele de tren

pe-un curcubeu din ceașca de cafea,

printr-o fereastră de compartiment

se zărește turnul cu ceas din centrul orașului.

Și dacă m-aș îndrăgosti de orașul

de dincolo de gară?

Nu râde, e posibil. De tine m-am îndrăgostit

și nu erai trecut pe nicio hartă.

Din biletele de tren voi face avioane de hârtie

și alei cu flori din peronul de pe partea dreaptă.

Mai rămâne totuși problema valizei,

cea cu etichete din lumea largă.

Imagine: Steve Hanks, There Are Places To Go

Iarna începe cu tine

Voi începe iarna cu tine.

Cu faţa spre răspântia de zi

voi număra fulgii, cerul îi va risipi

potopind smalţul acelor de brad

şi umbletul rar al lupilor.

Voi începe iar iarna cu tine.

Soarele va fi cald ca mâinile tale

când în plasa genelor mele se prind

ca şi cum timpul s-ar măsura

cu bătăi de pleoape.

Iar voi începe iarna cu tine.

Împărţind la doi pâinea aburindă

ne vom ospăta de toate cele câte

le-am făcut şi nu le-am mai zis

lângă rugul încărcat de jar.

Iar, iar şi iar voi începe iarna cu tine.

Peste stepele albe linii de sănii

ţes fire de drumuri şi zile.

Fata cu fluturi în păr

ţinea o fereastră în palmă.

Era devreme

într-o dimineaţă cu umbre

şi florile de hârtie

scrise pe furiş

cu tuş din praf de noapte

înfloreau una câte una.

Norul de pe umărul drept

căsca plictisit între două ploi –

nu ştia ce caută ochii

în cerul fărâmiţat.

Poate o linişte fragilă,

o singurătate pusă pe fugă

de miezul depărtat

al unui portocal înflorit.

Fata cu fluturi în păr

ţinea o fereastră în palmă.

Şi abia acum,

spre seară,

îngerii au înţeles de ce.

Imagine: Catherine Alexandre

Am cumpărat o insulă

Locul oamenilor a fost cerneala

ce povestea despre o insulă.

Când ea s-a terminat

toate cuvintele de care aveam nevoie

au fost exilate acolo.

Nimeni nu protesta,

nimeni nu voia să vadă nimic.

Aşa au dispărut

cerul, dragostea, oglinzile de suflet.

Lumea se prefăcea că trăieşte,

noi că murim.

Eram ultimii îndrăgostiţi

din oraşul cu blocuri de piatră,

ne-au salutat câteva litere rătăcite,

străzi fără nume au hotărât

să ne declare cetăţeni de onoare

dar noi făceam planuri de fugă.

Azi dimineaţă am găsit o tarabă cu vise.

Pregăteşte valiza, iubite!

Ne aşteaptă corabia plină de cărţi

şi de nori.

Am cumpărat o insulă

cu banii tăi de ţigări.

Imagine: Christian Schloe, Brighter Days Ahead

Telegrama unui îndrăgostit

Te-am aşteptat ieri

chiar de când s-a trezit oraşul

vorbind cu un crivăţ nebun.

Niciun negustor de vise nu te ştia

pe de rost. Am mituit un agent de stradă

să mute semafoarele pe trotuar

şi un doctor de suflete să declare

epidemie de fulgi cu gust de şerbet

şi tot n-ai venit.

Ar fi trebuit să curăţăm amândoi

şinele de tramvai de zăpezile de altădată,

să citim în oglinzi cine se îmbată primul

cu luminile rampei şi să facem oamenii de zăpadă

să danseze step. Stop. Două puncte.

Iată că putem trăi o noapte de iarnă

cu un fel de instinct de conservare

care te face să umbli cu grijă

peste cioburile de gheaţă ale unui

cer arestat de o armată de corbi. Punct.

Am citat din tine. Tot ce-am spus eu rămâne

între noi şi prima ninsoare. Stop. Punct şi virgulă

P.S. Mi-e dor de tine dar am rămas fără bani

şi nu mai pot să-ţi spun cât de tare.

Dacă...

În momentul în care trăieşti această noapte

este deja iarnă

un exerciţiu fixat pe coala albită de nea

cu un posibil început de oră care merge

spre timpul când poţi să o iei de la zero

dacă...

atunci când ninge „dacă” e o ficţiune

când ninge îndoiala pare o muncă grea

aproape un mit

niciodată nu vom avea o a doua şansă

viscolul şi viaţa sunt unul şi acelaşi lucru

spune un lup singuratic

nu vom putea vreodată să ne întoarcem la iarnă

acesta este un scop nobil

un experiment care îngheaţă timpul

când ceasul ce merge înapoi se curăţă

de ţurţuri şi de oameni de zăpadă

doar atunci poţi să adulmeci drumul

peste câmpul de gheaţă

dacă...

Imagine: via Internet

Odaie din casa bunicilor

Pentru a ajunge trebuie să picur paşii

unul câte unul

Am început acum o vreme scurtând obraznic

drumul dintre stilou şi muzica misterioasă

a gândului meu întortocheat

Eu pot

mi-am zis

scuturându-mi haloul

ca o coamă de inorog nărăvaş

Purtam un costum de timp

scurt

în vreme ce sufletul se mărea de noi sosiri

pline de îngeri

Am de spus o poveste cu voce tare

arsă de soare

şoptii îndrăznind

să strig iar răspunsul

înainte de întrebare

Privesc prin ocheanul naufragiatului

cum se decantează sensul cuvintelor

aproape mă îmbrăţişez

atât de aici e infinitul

ce-mi umple timpanele

cu nopţi albe

Imagine: via Internet

M-aş răvăşi iar de bună voie

doar să renasc din nou umăr la umăr

silabisind odihna în vrac

cu câmpul sălbatic

plin de ierburi amare

şi lacrima zvântată de sare

Liniştea fu cea care vorbi prima

şi vara se făcu odaie

din casa bunicilor

Cerul răsturnat pe trotuar

Plouă –

se plimbă cerul răsturnat pe trotuar

sub umbrela peste care păşeşte timpul.

Din zile de ploaie s-au prelins

străzile acoperite de umbrele,

ni se deschid uşi cu zori desprinşi

din somnul florilor de liliac

înflorite ca un strigăt de pasăre
printre ramuri golite de tristeţi

Ce formă o avea liniştea?

Imagine: via Internet

Pare să se mute în aer

între leagănul verde de frunze
acum că vântul e-n amintirea altor paşi

şi spaţii libere de ochii mei curtate

şi drumul s-a îndepărtat de tălpi

spre noaptea împiedicată

de un strop de ploaie

Se înfrunzesc de timp orele

Cu vârful degetelor desenez norii

şi nu-i mai las să cadă din cer.