La mulţi ani!

Seara era caldă şi învăluită într-un aer de sărbătoare. Ambianța era asigurată de muzica difuzată de Ipod, reverberat sonor de pereţii micuţei peşteri. În loc de lumânări parfumate aveau o mică torţă din frunze aromate iar pe post de şemineu focul aprins în gura peşterii. Flori proaspete pe masa dintr-un trunchi de copac, cele două pahare de plastic aşezate pe câte o scoică alb-rozalie, cele două farfurii pline cu peştele pregătit de Jack şi felurite tartine pregătite de Sellma din conserve, plus un tort pe care îl preparase din biscuiţi cu cremă de fructe proaspăt culese, făceau ca masa de Revelion să fie una extrem de îmbietoare. Nu a lipsit nici şampania, răcită în izvorul de lângă peşteră, un amestec din limonadă cu bere care agitat bine de Jack se înspumă precum o şampanie din cea mai fină, nu lipsi nici focul de artificii – mii de stele pe cerul senin, nici dansul, unul în brațele celuilalt. Nu le lipsea nimic atât timp cât erau împreună.

- La mulţi ani, Sel!

- La mulţi ani, Jack!

Coborâră pe plajă. Totul părea încremenit. Marea deveni oglindă, scoicile plantate în nisip picoteau, „Pescăruşul”, cu un albatros pus ştrengăreşte pe catarg, luase poziţie de drepţi, frunzele tăceau, păsările adormiseră cioc lângă cioc, peştii se înveliseră cu alge şi visau iscând bule, imagini pentru ochi divini, o lume mirifică așteptând să prindă viaţă.

Sellma şi Jack dăruiră mării sticla de şampanie în care vârâseră un petec de hârtie cu povestea lor. Marea se trezi brusc şi, val cu val, o purtă pe braţele-i de apă până departe. Cândva, tot într-o noapte ca asta, alţi îndrăgostiţi le vor citi povestea.

- Şi acum, Sel, e vremea să te împaci cu marea. Am observat că te-ai supărat pe ea că ne-a naufragiat aici însă voi două sunteţi la fel, spuse Jack luând-o în braţe, aşa că hai să faceţi pace!

- Jack, să nu cumva să îndrăzneşti...

Dar Jack, cu ea în braţe, alerga deja printre valuri şi plonjară amândoi în apa care acum strălucea sub lumina lunii. Liniştea se făcu ţăndări şi sub râsetele lor insula, încet, încet, începu să se trezească la viaţă.

Drum în doi © SP
Imagine; Claude Monet Cliffs and sailboats at Pourville

Marea, marea, marea...

Marea ispiteşte plaja într-o zi abia începută. Apă şi nisip într-un dans ce caută timpul în cele mai neobişnuite locuri. O plasă de pescuit agăţată între doi piloni pare pânza ideală pentru crivăţul pictor ce aruncă în toate părţile cu zăpadă ca un artist dezinvolt experimentând forme din cele mai bizare. Silueta lui Sakir, ca o santinelă înfăşurată în pelerină, veghează micul port cu ochi de pirat. De la distanţă pare şi el un pilon negru fluturând o aripă întunecată, tăcând, privind, aşteptând. O scoică mică înfiptă în nisip ca o rană deschisă culege fulgi în vreme ce vântul culege poveşti şi le îmbarcă pe puntea corăbiei cu pânzele întinse a drum lung unde a rămas sufletul bătrânului marinar. Un pescăruş zăpăcit, vârât în aripi până sub ochi, măsoară grăbit plaja de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, pierdut în albul ce împărăţeşte peste lumea din golful vacanţelor. m nu se mişcă, continuă să fixeze marea, hipnotizată. Tace. Din când în când notează ceva într-un jurnal cu coperţi liliachii suflând în pumni ca să-şi încălzească degetele. În urma ei soarele timid lasă o umbră ca un ghem strâmb scăpat din gheruţele unui pisoi jucăuş. Plaja îşi ţine nisipul aproape. Ţărmul vuieşte. Marea. Marea. Nimic ce s-ar putea cuprinde doar cu ochii. Dor. Sunetul unui vapor scuturând ceaţa o surprinde. Ascultă. Înţelege. Simte. Scrie. Scrie. De ce n-ar scrie dacă marea îi povesteşte atât de multe? Marea. Marea. Scutură creionul ca şi cum ar scutura o pensulă... şi scrie. Marea dansează purtată pe braţe de un vânt maiestuos, toate faldurile de mătase turcoaz se înfioară, se răsucesc, se rotesc alergându-se unul pe altul până la stâncile îngheţate ce le răsfiră în dantele de spumă, în aburi ca nişte ceţuri plutind elegant în poala cerului gri. Un val imens din rochia-i de brocarturi şi alge se năpusteşte peste corabie măturând puntea ca o trenă de apă într-o sală de bal, înfăşurându-se apoi ispititor în jurul un far ca un prinţ îmbrăcat în uniformă de gală, învăluindu-l cu totul, întunecându-i ochiul de lumină ca apoi să treacă mai departe, cu dezinvoltură, răvăşind un pescador, golindu-i buzunarele de peşti zornăitori spre a-i risipi fără regrete în cele patru zări lăsându-l lefter şi trist în mijlocul unui pustiu de apă. Marea, marea, marea trece mai departe deschizându-şi evantaiul, flutură din genele-i de apă, lungi, peste portul încremenit şi se opreşte să-şi tragă sufletul în linia depărtărilor. Oftează. Tace. Sprijinită de stânci priveşte cerul. Cerul priveşte în ea... şi ninge.

m & M – O iubire ciudată, © SP

m=mademoiselle

Toamna la malul mării

     The Track Inland, Brian Denton

Un simulacru de soare, gri şi anemic, se scălda în norii ce se înghesuiau unul într-altul spre miazăzi între catargele câtorva ambarcaţiuni matinale. Cel puţin pentru ziua de azi vara plecase departe lăsând în urmă o ceaţă metalică şi vapori reci învăluind plaja plânsă de valuri şi de pescăruşii ţipând unul la altul, obosiţi. m, înfăşurată într-un şal gros, cu cizme de cauciuc în picioare, se plimba urmată îndeaproape de pescăruşul fără pereche şi de un crab cu o carapace nou-nouţă, fiecare pas părând un mic joc; ea făcea urme adânci, marea le umplea cu apă, pescăruşul zbura pe deasupra lor, crabul se căţăra greoi, cu încăpăţânare, şi cu toţii mergeau mai departe... m, pescăruşul fără pereche, crabul cu carapacea nou-nouţă şi marea. Marea... Cu vârful unui băţ scomoni o movilă de nisip şi o mulţime de scoici, îngrămădite fără nici o ordine, cu excepția unui abandon pur, se rostogoli la picioarele ei. Pescăruşul alese una cu ciocul lui gălbui şi o puse deoparte. O scoică albă, frumoasă. Marea o spălă, crabul o ignoră şi m o puse în buzunar. Între timp marea a mai adus un rând de obiecte împingându-le de la spate cu câteva valuri cu manșetele albe, ce-a mai rămas de la ospățul furtunii – câteva pietre mici, o bucată de vâslă, un borcan fără capac unde își începeau o nouă viață o pereche de melci, o cutie de lemn uzată, fără capac. Ce culoare frumoasă, își spuse m privind lemnul proaspăt spălat de valuri, arțariu, împodobit de câteva ghirlande de alge verzi. Un mâner din metal coclit ca un rânjet larg și o inimă de chihlimbar atrăgeau atenția spre partea din față a lăzii. Probabil e de pe corabia unor pirați. Da, da, sigur de acolo. Câteva hohote din glasul mării loviră țărmul și un trunchi se rostogoli pe plajă asaltat de mulțimea de pescăruși. m se așeză pe o dună uscată și își miji ochii. Mirosea a toamnă pe malul mării din golful vacanțelor. Și a pași noi...

- Te-ai trezit deja, m?

- Da, domnule. Și eu și toamna.

- Atunci am ajuns la timp.

- Îhî.

m&M - O iubire ciudată, © SP

* m = mademoiselle